...Ei bine,da.Este de necrezut cum trecem prin viata,cum uitam ce am fost si chiar si ce am ajuns.Ne trezim buimaci printre pasii grabiti,pe strazile aglomerate.Am inceput sa-mi uit visele,care parca au adormit in mine,si nu mai striga dupa nimic...ca si cand cartea cu vise s-a oprit.Eram candva un copil,si as fi jurat ca voi face tot ce-mi propun,dar acum...acum m-am pierdut printre randuri,printre pagini vechi,printre ganduri abatute si pustii.Este speranta peste tot...si pentru tot,dar speranta sa fiu iar un copil cu ochi mari si curiosi,s-a adancit undeva in urma pasilor mei.
De ce nu mai vad lumea asa cum o vedeam atunci?M-am schimbat?..sau lumea s-a schimbat.E de nerecunoscut.As fi zambit pentru putina zapada,pentru o frunza aurie pe aripile vantului...pentru o ploaie vara,as fi zambit!As fi ras sa vad vrabiutele sarind neincetat fara sa faca nici macar un pas,si m-ar fi bufnit plansu,daca nu ar fi nins.Acum,acum sentimentele,sunt neintelese,nostalgice si de necitit.Sunt grabite de reactii absurde si priviri.
Parul roscat imi placea cel mai mult si ochii verzi.Imi placeau rochiile verzi si pantofii cu toc inalt...imi placeau multe,si stiam ca vor fi ale mele candva.Ma visam asa cum numai eu stiam,dar acum nici numai stiu.Nici numai stiu cand am fost un copil.Nici numai stiu cand am avut o clipa a mea.
Probabil,undeva in adancul-adancului din mine,ma voi regasi candva...pentru ca mi-e asa dor,asa dor de copilarie!