Praf de stele pe urmele mele...
Ma uit in urma mea,de sus,la lume,si azi ma bucur.Azi zambesc.Azi,pretuiesc ce am langa mine.Stiu ca orice as vrea se poate implini.Azi,nu cred in "nu pot"..Azi,ma bucur ca am 15 ani,si traiesc ca intr-o carte plina de amintiri haioase,frumoasa,triste si tragice la liceu.
Nu stiu cate trepe am urcat,dar continui sa urc.Incerc sa nu mai privesc in urma,chiar daca in fata mea sunt ploi,multe ploi,deja miros praful soarelui indepartat,si chiar daca vrea sau nu vreau,stiu..ca va aparea.
Azi.Azi.Simte ca traiesti,si lasa trecutul sa se incurce singur cu el.Lasa-l sa se rataceasca.Zambeste,si daca nu sti,invata:)..Nu mai lasa sa`ti fie strivite visurile si traieste.

"Fericire-i cand iarba apare,
Fericire-i o raza de soare,
Intra-n cort si-ti managaie fata,
aerul curat"
(Vama veche-Fericire)

Perdeaua noptii tine sa apara.Se incrunta cand soarele profita de momentul lui de glorie atragand priviri in apusul lui.Un fior ma cuprinde.As fi vrut sa rasara ceva in reflexia ochilor mei azi.Si..poate "am vazut" si nu mi-am dat seama.Daca,doar daca a trecut intr-o fractiune de secunda si nu mi-a dat sansa sa alunec in vise amare,sa simt ca lumea e a mea?...dar sunt prea egoista daca eman un asa gand. Si ce daca?...Grea intrebare.Nu as putea sa o simt cu adevarat printre clipe ce se zbat sa ramana intacte,dar pe care bineinteles timpul are grija sa treaca.Acum,am multe intrebari,intrebari carora poate nu le voi gasi niciodata secretul din spatele unor priviri si gesturi.Ma voi trezi oare cu un mister imposibil de descifrat?..Si totusi,mai am momente in care as vrea sa intru in gadurile oamenilor.Cred ca sunt tare complicate,si m-as inspaimanta...insa o dorinta e o dorinta.

Marea... Am trecut pe acolo.Pasii mei au calcat nisipul...pasi,care mai apoi au fost stersi de valuri.A fost minunat.Am privit marea si mi-am simtit toate visele implinite.Cat de frumos este atunci cand un vis este implinit.
Printre scoici,am zarit soarele auriu.A fost jucaus cu razele lui,iar briza marii ne-a ademenit pe noi toti,tot mai aproape de mare..."Marea te cheama la ea".. Printre atatea valuri zdrobite,am simtit cum vremea trece,si deodata o racoare m-a cuprins.I-am prins zambetul soarelui care avea sa apuna..si m-am scuturat de nisipul de pe blugi.Desi fiori reci ma cuprinsesera pe la spate nu m-am indepartat de mare. In intuneric,ne-am strans cativa in fata marii.Mi-am strans genunchii la piept si am inchis ochii.Eram doar eu si marea.Parea mai linistita decat de obicei...dar ramanea la fel de misterioasa.
Priveam luna si-mi aminteam de drumul lung pe care l-am parcurs pana aici...la fel de infinita parea si marea...pe care peste cateva clipe ma multumeam doar auzindu-i valurile in intuneric.Stand pe nisipul rece,auzeam povestile ei.O simteam ca pe o carte deschisa...dar pe care o pot citi doar ascultand-o cu multa atentie.Cate povesti de dragoste s-au implinit la malul marii,si tot atatea s-au si pierdut in departare. Marea imi ramane la fel de misterioasa si azi.O vad la fel.Parca atunci cand ma uit la ea mai bine,o ador si mai mult.Este o parte din mine,si o voi lasa sa fie...cu fiecare val,imi aduc aminnte ca inca un vis a fost atins. P.S:Picture made by Ioana:)