Sarutul dulce al verii lasa o urma de struguri dulci…simt cum vine septembrie.Parca s-a copt prea repede si sare peste zilele verii.Nu mai are rabdare.Te-am asteptat atat si acum pleci?Inca te mai simt prin vant.E un vant racoros,plin de senin,de zumzet si e la fel de sincer si modest ca tine,draga vara.As atipi o clipa,numai una singura,dar mi-e frica sa nu te pierd.Stiu ca ai sa vii iar si iar si iar…dar pana la urmatorul iar,nu o sa mai am rabdare.Incerc sa fac nimic.Cum nimic?Sa stau asa.Sa te privesc.E greu.E mult.Tu ai prea multe de daruit,iar eu nu am cand sa le primesc pe toate.Imi vine in gand ce am prin frigider.Un pepene mare si verde.De fapt e rosu pe dinauntru.E de la tine.E dulce ca mierea si racoros ca fiorul unei dimineti dupa o ploaie haina.Am mers cu picioarele desculte prin iarba rara din gradina bunicilor.Nu m-am intepat,ci mi-a adus o usoara intepatura a anilor de demult.Am adormit cu fereastra odaii bunicii deschisa.A fost parca un vis ce adia usor.Am inspirit adaaaanc atunci.Am auzit cum incepe incet incet sa ploua.Tu nu te schimbi.Ai adus iar o ploaie noua.Parca da.Sigur da.Ai innoit cu ea multe.Acum pietrele din curte parca sunt impodobite de roua.Florile par ca au facut un dus rece,mangaietor si balsamic si acum stralucesc mandre privind spre soare.A iesit si eu nu l-am prins.Acum s-a aprins puternic si-mi respira peste umerii goi.

E liniste,dar nu e linistea pe care o dispretuiesti si o asemeni cu singuratatea,ci e o liniste a ecourilor.Albine,ras salbatic de copil,pasi de oameni grabiti si incinsi de o caldura prea puternica.E linistea pe care o ador.E cea pe care o astepti si cand apare te grabesti sa zambesti pentru ca nu stii cand va voi sa se care si sa ia cu ea tot tot…

O,cum as putea sa ma adresez cand privesc prin verde,prin raze,prin ochii tai curati.Dulce vara…