Imi scapa vara printre degete.Azi am deschis o carte draga mie.Mult.La Medeleni.Parca ma citesc pe mine citind-o pe ea.Ma bucur cu fiecare pagina citita si plang cu fiecare pagina data mai departe.As vrea sa ma intorc pe mine insumi la primul volum,cand Olguta se credea stapana peste tot,stia exact ce vroia si avea vise...multe.Acum oftez adanc.Nu stiu daca e nostalgie,dar se apropie septembrie.Stiu ca Olguta din mine ar fi visat mult sa vina acest sezon.Struguri dulci,frunze pline de soapte,vant rece pe inserat.Mai dau o pagina...si parca au disparut cu totii.S-au dspart ca un val uitat si-n locul unor copii cu obrajii blajini au aparut fiinte noi,care nu-si mai rezerva timp de visare,care alearga printre frunze si trec prin raze amortite de soare fara ca macar sa traga cu ochiul.Poate ca nu mai vor sa viseze,poate ca timpul cu cat trece,cu atat parca opreste magia copilariei...

Mi-e dor...