Ii mangai corzile si ma intreb care-i este misterul.Prima oara cand am vazut-o ardeam de nerabdare sa-mi scriu propria poveste in ea.Astazi,clipesc rar si o privesc.Inca nu am reusit.Inca mai incerc.
Astazi mai mult ca oricand ii apreciez pe toti cei ce au inteles chitara si s-au imprietenit cu ea.Printre sunete fragile,corzile se impletesc in sunet.In culoarea ei brun deschisa ma regasesc.Imi regasesc dorinta de a spune ceva...de a scrie ceva pe urmele pasilor mei.
Liniste absoluta.Poate maine voi scoate o dulce melodie.Poate ma va lasa
sa-i inteleg dulcele mister.
Cu cat degetele simt durerea cu atat imi inima bate mai tare
si vrea sa auda glasul ei.Glasul chitarii mele.